La cea de-a treia ediție a Marii Dictări Naționale organizate ieri cu ocazia Zilei Limbii Române a fost prezentă și dansatoarea de pole dance, Cristina Scarlevschi, care s-a filmat în calitate de ispită în cel mai popular reality show de peste Prut, „Insula Iubirii”. Focoasa dansatoare a venit în PMAN împreună cu bunica sa, care a scris dictarea, ceea ce nu a făcut și nepoțica.
În schimb a reușit să facă o fotografie cu ambii președinți prezenți, Maia Sandu și Nicușor Dan. Ispita a îmbrăcat cu această ocazie o rochie albă de tip sacou, fără mâneci.
Cristina Scarlevschi i-a făcut un compliment președintei Maia Sandu. I-a strigat din mulțime:
„Sunteți foarte frumoasă!”, iar șefa statului i-a răspuns cu un „Mulțumesc”.
Cristina Scarlevschi a ajuns în atenția publică după ce și-a împărtășit drama pe care a trăit-o. Ea a născut un copil diagnosticat cu microcefalie, o afecțiune neurologică rară, care nu are leac. Băiatul a decedat după un an de viață, după care Cristina a divorțat de soțul ei.