Imagini spectaculoase de la nunta fiului lui „Maradona din Carpați”. S-au folosit mii de lumânări și camioane cu flori pentru decor

Fotbalistul Ianis Hagi, fiul lui „Maradona din Carpați” și fondatorul clubului român „Viitorul Constanța”, Gică Hagi, și Elena Tănase și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu duminică, 14 iulie. Cununia religioasă a avut loc la Biserica Sfântul Visarion din București.

Marele eveniment are loc la un an după ce fotbalistul și-a luat inima în dinți și și-a cerut în căsătorie iubita, chiar în orașul iubirii, Paris. La acest moment emoționant au participat prietenii celor doi tineri, nașii, dar și familia.

În plus, Gică Popescu, unul dintre marii jucători ai României, și Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, s-au numărat, de asemenea, printre cei care au fost prezenți la cununia religioasă.

La cununia religioasă, care a fost oficiată de trei preoți, au luat parte și bunicii materni ai fotbalistului Ianis Hagi. Intrarea în lăcașul de cult a fost decorată cu flori albe. Cei doi miri au vrut bujori și trandafiri.

Elena Tănase a purtat o rochie superbă, cu o trenă pe măsură. Pentru ziua cea mare, tânăra a optat pentru un buchet din bujori albi. De la nunta anului nu puteau lipsi nici domnișoarele de onoare, patru la număr, care au purtat rochii bleu. Nici Ianis Hagi nu s-a lăsat mai prejos. Fotbalistul a purtat un sacou alb și o cămașă în aceeași nuanță. Pentru un contrast de succes, tânărul a ales să îmbrace o pereche de pantaloni negri.

În legătură cu petrecerea de la Domeniul Știrbey, Ianis Hagi și soția sa au vrut să aibă un decor superb, iar pentru acest lucru au fost pregătite opt camioane cu flori.

„Este o cromatică de alb și verde care se integrează perfect în pajiștea aceasta minunată din cadrul Domeniului Știrbey, unde sunt copacii ăștia seculari împrejurul cortului. Cortul este transparent (…) Am încercat să aducem natura din exterior în interior în cadrul evenimentului și pe seară sunt lumânări, în jur de 3.000-4.000 de lumânări. Sunt câteva zeci de mii de flori, flori de vară, hortensii, matthiola, delphinium, trandafiri de grădină”, a spus master floristul Nicu Bocancea.

În imaginile făcute publice pe Facebook de Constanta 100% poate fi văzută superba mireasă a lui Ianis Hagi. În aceeași ordine de idei, sursa citată a surprins și dansul cu hlambura. Toate acestea s-au petrecut la Constanța.

Pentru mai multe, abonează-te la canalul de TELEGRAM!

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion