Iată cine a devenit Miss World 2025! Tânăra este o viitoare ambasadoare, cu o poveste emoționantă în spate

Opal Suchata Chuangsri din Thailanda a fost încoronată Miss World, sâmbătă, în India, unde a avut loc concursul internaţional în acest an, transmite hotnews.ro.

Chuangsri s-a clasat în fruntea unui grup de 108 concurente la concursul desfăşurat în oraşul Hyderabad din sudul Indiei. Hasset Dereje Admassu din Etiopia a ocupat locul 2, iar Miss Polonia a fost pe locul 3.

Chuangsri şi-a primit coroana de la câştigătoarea de anul trecut, Krystyna Pyszková.

Născută la 30 septembrie 2003 în Phuket, Thailanda, Opal Suchata Chuangsri a fost crescută într-o familie de hotelieri.

A urmat şcoala Kajonkietsuksa şi şcoala Triam Udom Suksa, unde şi-a perfecţionat abilităţile de comunicare şi fluenţa culturală. Miss World 2025 vorbeşte, pe lângă thailandeză, engleză şi chineză.

Profilul ei la concursul Miss World spune că este studentă la Relaţii Internaţionale şi îşi propune să devină ambasador. De asemenea, Suchata este interesată de psihologie şi antropologie.

Suchata are un talent special pentru a cânta la ukulele invers şi are mai mulţi câini şi pisici de companie.

La 16 ani, ea a început campania „Opal For Her”. Aceasta a pornit după ce a descoperit o umflătură benignă la sân, pe care a trebuit să o extirpe chirurgical. Ea a spus că acest lucru i-a conturat misiunea de a responsabiliza femeile prin cunoştinţe şi asistenţă medicală. Ea le-a spus juraţilor că speră că acest concurs de frumuseţe îi va promova cauza. „Cred că odată cu titlul de Miss World, în viitor, aş putea cu siguranţă să am un impact mai mare şi să ajut şi alte proiecte care au nevoie”, a precizat tânăra. Ea a mai spus că succesul înseamnă „să-ţi trăieşti viaţa şi să creezi o viaţă mai bună şi pentru oamenii din jurul tău”.

Cea de-a 72-a ediţie a concursului de frumuseţe Miss World a fost găzduită de Miss World 2016 Stephanie del Valle şi de prezentatorul indian Sachiin Kumbhar.

India a găzduit concursul de frumuseţe şi anul trecut. Nandini Gupta din India a părăsit competiţia după ce a ajuns în ultimele 20 de concurente. Şase femei indiene au câştigat titlul, inclusiv Reita Faria (1966), Aishwarya Rai (1994), Diana Hayden (1997), Yukta Mookhey (1999), Priyanka Chopra (2000) şi Manushi Chillar (2017).

Reprezentanta Moldovei a fost Angelinei Chitaica, originară din Camenca. Tânăra este designer de interior profesionist și sketcher, colaborând cu companii franceze și italiene. Vorbește mai multe limbi străine: franceza, engleza și învață italiana.

Reprezentanta României a fost Alexandra-Beatrice Cătălin, o tânără de 23 de ani, absolventă a Academiei de Studii Economice din Bucureşti, specializarea Management.

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion