La 25 de ani, cântărețul de muzică populară Gabi Nebunu și-a făcut cel mai de preț cadou – și-a cumpărat un apartament în capitală. Artistul urmează să înceapă procesul de reparație, dar deja are schițat proiectul și rezultatul final. Într-un interviu cu Anișoara Loghin, Nebunu a povestit cum va arăta casa sa.
Gabi Nebunu sparge gura târgului. La doar 25 de ani, și-a făcut casă: „Cel mai frumos cadou!”
Gabi a ales să-și facă „cuibul” într-un stil clasic și minimalist, așa cum dictează tendințele momentului.
Totuși, va avea și ceva foarte special apartamentul său. O garderobă destinată doar pentru costumele lui populare scenice, care necesită condiții de păstrare specifice. În curând vor avea și ele „casa lor” a anunțat cu entuziasm cântărețul.
„Mi-am făcut o garderobă aparte pentru costumele mele naționale pentru că ele sunt masive, sunt mari, am unul care cântărește 7 kilograme și este tot din mărgele. Costumele necesită spațiu, aer condiționat, căldură moderată. Sunt foarte scumpe și la nivel sufletesc, și financiar”, spune Nebunu.
Cântărețul i-a promis un efect wow prezentatoarei!
„Să vezi ce lustră am în living!”
Nebunu nu a dezvăluit când preconizează să se mute în propriul apartament.