Fosta soție a lui Gabi Marcu are un nou iubit?! Cu cine își petrece sărbătorile tânăra

2023 e pe sfârșite, însă nu și intrigile din showbiz, care par să prindă nuanțe noi. Dacă acum câteva zile am descoperit că Gabi Marcu a mai adăugat un divorț în CV, în această dimineață ne trezim cu noutăți din patul deja fostei lui soții, Mariana Josan.

Tânăra se pare că trăiește emoția unei noi relații în timp ce noi aici ne facem planuri pentru ce să punem pe masa de Revelion. Prezentatoarea de radio se află în vacanță în România și, după cum ne-a anunțat chiar ea pe Instagram, în această dimineață s-a trezit în același pat cu o pisică sfinx… bine, mai era și un bărbat alături.

sursa: josan.mariana / Instagram

Astfel de noutăți circulă repede, așa că Instagramul ne-a servit aproape imediat story-ul bărbatului alături de care Mariana Josan s-a trezit în același pat. Este vorba despre Grigore Mocreac, cunoscut organizator de evenimente sportive internaționale și alergător cu experiență.

sursa: mocreacgrigore / Instagram

Grigore este și el de loc din Republica Moldova, doar că e stabilit la Brașov din 2017, acolo unde și se află în acest moment alături de Mariana Josan. Acum dacă cei doi ar fi vrut să-și țină presupusa relație în secret, îi anunțăm că nu le-a prea reușit, pentru că ambii au postat story-uri din același pat, cu aceeași pisică.

Grigore este alergător în munți

Ne-a mai rămas să aflăm a cui e pisica, pentru că pagina de Instagram a lui Grigore nu ne dă niciun indiciu. Bărbatul publică frecvent poze alături de câinele său pe nume Panda care îi este uneori și partener de alergare, însă fotografii cu pisica sfinx lipsesc de pe profilul acestuia.

Mariana Josan
Grigore și câinele său Panda

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion