Fostul președinte american Joe Biden are cancer! O formă agresivă care s-a extins la oase

Fostul președinte american Joe Biden a fost diagnosticat cu cancer de prostată care s-a extins la oase, a anunțat biroul său într-o declarație făcută duminică, scrie Agora citând BBC.

Biden, în vârstă de 82 de ani, a fost diagnosticat vineri, după ce a consultat un medic săptămâna trecută din cauza unor simptome urinare.

Este vorba de o formă mai agresivă a bolii, caracterizată printr-un scor Gleason de 9 din 10. Acest lucru înseamnă că boala este clasificată ca „de grad înalt” și că celulele canceroase se pot răspândi rapid, potrivit Cancer Research UK.

Familia lui Biden analizează în prezent opțiunile de tratament. Biroul fostului președinte a adăugat că tipul de cancer este sensibil la hormoni, ceea ce înseamnă că poate fi, cel mai probabil, gestionat.

Vestea vine la aproape un an după ce fostul președinte a fost nevoit să se retragă din cursa prezidențială din 2024 din cauza îngrijorărilor legate de sănătatea și vârsta sa. El este cea mai în vârstă persoană care a deținut funcția de președinte din istoria SUA.
Biden, pe atunci candidatul democrat care căuta realegerea, s-a confruntat cu critici din ce în ce mai dure după prestația sa slabă din dezbaterea televizată din iunie 2024, împotriva candidatului republican și actualului președinte Donald Trump. El a fost înlocuit ca și candidat democrat de vicepreședinta sa, Kamala Harris.

Cancerul de prostată este al doilea cel mai frecvent tip de cancer care afectează bărbații, după cancerul de piele, potrivit Clinicii Cleveland. Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA afirmă că 13 din 100 de bărbați vor dezvolta cancer de prostată la un moment dat în viață.

Vârsta este cel mai frecvent factor de risc, conform CDC.

 

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion