Constantin Roșca este unul dintre cei mai tineri și ambițioși membri ai clusterului „Ovi-caprin Cimișlia-Basarabeasca”, care continuă cu dedicație tradiția de oierit a familiei. Fermierul dă nume de flori ovinelor din turma sa, care se remarcă printr-un număr mare de miei și productivitate crescută de lapte. Brândușa, Narcisa, Orhideea și Boss sunt printre norocoșii care nu au doar numere, ca și celelalte câteva sute de oi.
Brândușa a devenit mamă de patru ori, exact ca și bunica ei, pe care tot o chema Brândușa. Ambele au adus pe lume gemeni și tripleți. Sora Brândușei se numește Narcisa, iar mama – Orhideea. Tatăl este Boss. Această familie este norocoasă să aibă nume atât de sonore, fiindcă celelalte ovine din turma lui Constantin Roșca au doar numere.
„Când ai 20-30 de oi, ții minte numele la toate, dar când ai peste 500, e mai complicat. Astea sunt mai urecheate, mai frumoase, toți oamenii le plac”, zâmbește Constantin.
Boss este cel mai arătos și cel mai des fotografiat berbec din cei 15 berbeci ai fermei. Unii poarta numele persoanelor de la care au fost cumpărați, cum ar fi berbecul Nicușor, procurat de la Nicu, prieten cu Constantin.
„Din acest sezon, am păstrat și 50 mieluți, pentru mine. Nu le-am dat încă nume, dar avem timp să alegem, pentru că vom petrece destul timp alături de ei.”
Ovinele cu nume de flori și-au câștigat numele și datorită numărului mare de miei la fătare și a productivității de 4 litri de lapte pe zi.
Cu susținerea PNUD și a Elveției, el a achiziționat din Bulgaria 183 de ovine de rasă Assaf și și-a modernizat ferma. Parte a suportului a fost și pilotarea sistemul digital de gestionare a fermelor UNIFORM-Agri, care îi permite lui Constantin să țină evidența ovinelor într-un mod mai organizat.
Împreună cu un alt membru al clusterului, Lilian Racicovschi, fermierii au cipat în jur de 250 de ovine cu crotalii electronice importate din Olanda, care pot oferi acces la o bază de date cu informații introdusă de fermieri despre originea, linia parentală, starea de sănătate a animalului și alte date utile incluse periodic.
„Digitalizarea ne ușurează enorm munca, pentru că, odată cu ciparea oilor sau caprelor, știm exact când animalul trebuie să fete sau când a avut loc împerecherea, fără să o mai prindem și stresăm, deoarece dispozitivul electronic care este la dispoziția fermierului „citește” toate datele necesare”, spune Constantin.
Inițiativa de digitalizare a fost susținută în cadrul proiectului PNUD „Piețe reziliente și incluzive în Moldova”, finanțat de Guvernul Elveției.