Aleea cu copaci de Sakura de la Negureni, sădită de Emilian Crețu pentru mama sa, devine din ce în ce mai săracă. Actorul a observat chiar în ziua de Paște, că alți trei copaci au fost furați. Asta l-a enervat la culme și l-a făcut să înjure la ca gura cortului. Împreună cu primarul de Negureni, Ion Popa a stat la sfat pentru a inventa cum să identifice făptașul.
Emilian Crețu a venit să-și admire roada muncii, dar în loc de să bucure de noi frunzulițe a rămas perplex în fața gropilor, locul de unde au fost smulși copacii. Actorul și-a pierdut cumpătul și a explodat cu înjurături.
„Cât de p***r de om trebuie să fii, Doamne iartă-mă, că e Paștele astăzi, să rupi copacii, să-i furi în p***, când ei deja au frunze și ei deja nu o să mai crească, trei copaci au furat! Ne plângem că suntem săraci, suntem săraci la minte, suntem psihopați unii din noi. . .Cu câtă dragoste am pus copacii ceea, câtă atenție, m-am bucurat pentru fiecare muguraș, frunzuliță crescută, am pus bețe, să nu-l bată vântul, să fie ceva frumos. Eu nu înțeleg, unii oameni ce educație, ce mame ați avut care v-au învățat să rupeți?”
Enervat la culme, Crețu cere pedeapsă mai aspră pentru cei care comit astfel de fapte.
„Și dacă nu se poate cu binișorul, trebuie legi mai aspre. Nuștiu, ai furat- să-ți taie un deget, dacă cu binișorul nu înțelegi, atunci prin lege, pedepsiți!”
Acesta, de comun cu primarul de Negureni, cumătrul lui – au anunțat că sunt gata să ofere recompensă bănească persoanei care va da pe mâna lor făptașul.
„Dacă cineva din voi știe cine i-a furat, dăm recompensă! Cinci mii de lei de la mine și primarul tot cinci dă”
Amintim că în ajunul aniversării de 60 de ani a mamei sale, Emilian Crețu a sădit peste 300 de copaci de Sakura pe traseul Chișinău – Soroca, ca aceștia an de an să înflorească se ziua mamei sale și să formeze cea mai frumoasă alee din țară. Amintim că acum câteva zile au mai fost furați câțiva copaci sădiți de actor.