Elena Popa de la „Dor de Bun”: Influencerii moldoveni iau 1000 de euro pentru un Story care durează 24 de ore

Elena Popa, cunoscută în special pentru bloggul de Instagram „Dor de Bun”, pare a fi surprinsă de prețurile influencerilor de la noi, chiar dacă este și ea creatoare de conținut. Potrivit ei, influencerii moldoveni macro iau câte 1000 de euro pentru un Story pe Instagram care durează doar 24 de ore. Acest subiect, dar și altele interesante despre activitatea ei, le-a abordat la podcastul „Tot din viață cu Nicoleta Sergentu”.

Pe blogul său de Instagram, Elena Popa transmite pasiunea sa pentru gătit. Imaginile pe care le postează te fac să salivezi, însăși ea le descrie ca „bucură ochiul și sufletul”. Ea are cunoștințe de bucătar și de ceva timp își promovează și afacerea sa pe care o dezvoltă împreună cu soțul. Este vorba de produse congelate, cum ar fi blaturi de pizza sau brânzoaice.

Pagina sa este urmărită de peste 122 de mii de utilizatori de Instagram. Când avea 80 de mii, a decis să apeleze la trei influenceri, ca să treacă pragul de 100 de mii, doar că atunci „prețurile erau mai rezonabile”, recunoaște Elena Popa.

Acum nu este sigură dacă prețurile sunt justificate. Chiar și așa, continuă să creadă că promovarea prin influenceri este o metodă cu impact, dacă aceștia sunt aleși potrivit.

Elena Popa recomandă apelarea la influenceri medii sau chiar mici, dar să fie aleși conform autenticității, vizibilității și a publicului-țintă. „Persoanele pot avea auditoriu mare, dar să nu fie publicul meu țintă”.

Pentru mai multe, abonează-te la canalul de TELEGRAM!

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion