Artiștii, foști soți Adriana Ochișanu și Corneliu Botgros au îngropat securea războiului, determinați de durerea comuni – fiul lor care până odinioară se afla în comă, după ce ar fi consumat substanțe interzise. Aceștia nu și-au vorbit 12 ani, iar acum comunică zilnic și speră să o poată face și în viitor. Despre asta a spus Adriana Ochișanu la emisiunea „Online Story”.
„Acum nu-mi mai arde de trecut, de ce a fost, ce s-a spus, cine și ce a zis. Vreau doar să-l văd pe Cristi pe picioare, să-l văd sănătos. Cred că nu doar eu îmi doresc asta, ci și tatăl lui, și bunelul – cum spunem noi. Toți ne dorim să-l vedem sănătos, să-și vadă de viața lui și să ne bucurăm pentru el.
Sunt 12 ani de când nu mai vorbim. Așa a fost să fie. Fiecare greșim – cu cuvântul, cu fapta. Sunt ani de zile în care am avut zbucium interior și am trecut prin multe, pentru că toți judecau: „De ce te-ai despărțit?”, „De ce ai plecat?”, „Cine a fost de vină?”… Sunt mulți care se bagă în viața noastră fără să înțeleagă. Amândoi am fost de vină, nu doar unul. Așa a fost să fie. Ce să mai comentăm? Faptul e consumat deja, nu poți întoarce timpul înapoi.
Acum nu mă mai gândesc la asta. Gândul meu este să-l văd pe Cristi pe picioare, să-l văd sănătos, să putem comunica în continuare și să avem o relație frumoasă cu tatăl lui, cu fostul meu socru. Să lăsăm un loc de „bună ziua”. Asta contează acum, chiar dacă în trecut, momentul în care am decis să plec a fost unul foarte dificil. Fiecare am contribuit, cu câte o greșeală, la ce s-a întâmplat. La furie omul poate să facă orice.
În cazul fiului nostru, fiecare poate a avut o mică vină. În orice familie, când oamenii se despart, fiecare are contribuția sa la greșelile făcute. Și noi nu suntem perfecți. Cum am mai spus, nu există perfecțiune. Sunt un om asumat și întotdeauna am știut să-mi asum și să-mi recunosc greșelile. Regret multe dintre ele, dar ce să facem? Asta este. Au fost făcute, nu le poți șterge și nu poți întoarce timpul înapoi”, a spus Adriana Ochișanu.
Amintim că Adriana Ochișanu a povestit detalii cutremurătoare despre căsnicia cu Corneliu Botgros. Aceasta a declarat că a fost bătută, umilită și înjosită atât înainte de căsnicie, cât și în timpul acesteia, că nu a fost fericită în acea căsnicie și era numită deseori cu cuvinte necenzurate, iar fostul său soț, fiind unul la părinți, era răsfățat și egoist, iar relația lor de familie era bazată pe influența părinților lui Botgros.
Acum câteva săptămâni, fiul lor, Cristian Botgros a ajuns în stare gravă la spital. Diagnoza ar fi – ciroză. În spațiul online au apărut informații precum că tânărul ar fi consumat substanțe interzise.