Schimbări majore în viața Diannei Rotaru. La începutul lunii, cântăreața a făcut marele anunț – că e în așteptarea primului său copil, iar acum artista și-a anunțat fanii și urmăritorii că se retrage pentru o perioadă din proiectele televizate în care era implicată.
Dianna Rotaru a moderat show-ul „Gusturile se discută”, de la postul de televiziune ProTv, dar totodată a reușit să-și facă punte și peste Prut. Anterior, Dianna Rotaru Artista a prezentat emisiunea „Se strigă darul”, la Kanal D, alături de Mihai Mitoșeru, iar în acest an a fost prezentatoarea show-ul de dating „Provocarea Destinului”, difuzat la postul TV românesc Antena 1, în cadrul căreia și a anunțat că e însărcinată. Dianna Rotaru însă a dat de înțeles pe Instagram că în următoarea perioadă nu o vom vedea pe sticlă, în cadrul acestor proiecte, în schimb revine cu noi forțe la cariera artistică.
„Acum trebuie să mă mai potolesc un pic. Am luat pauză de la proiectele de televiziune, nu și de la cele muzicale, pentru că voi lansa în curând o premieră muzicală. Este o melodie scrisă de un compozitor de aici”, a spus Dianna Rotaru.
A mai adăugat că a început să lucreze și la canalul său de YouTube, de pe care i-a fost șters tot contentul. Cât despre emisiunea din Republica Moldova, „Gusturile se discută”, Dianna Rotaru a spus că aceasta va continua, dar fără ea.