Dianna ROTARU caută bonă pentru fiica sa! Află condiția neobișnuită pe care o impune artista

Artiștii nu prea pot sta în concediu de maternitate ori paternitate. Cântăreața și prezentatoarea TV, Dianna Rotaru, cu iubitul său, impresarul și afaceristul, Rareș – nu sunt o excepție. În pragul sezonului de evenimente, interpreta a anunțat concurs pentru postul de dădacă pentru fiica sa de cinci luni, Laura-Emilia. Condiția principală e ca bona să-i însoțească peste tot!

Artista vrea să le reușească pe toate: să concerteze, dar și să-și aibă fiica în fața ochilor, lucruri nu tocmai ușor de combinat. Tocmai de asta caută o femeie dispusă să se infiltreze în familia și în graficul lor.

„O bonă protectoare, o bonă iubitoare, care să aibă grijă de ea și să meargă cu noi peste tot, dacă ar fi această posibilitate am fi recunoscători. Toate condițiile le putem oferi numai să fiți alături de noi și să ne susțineți în toate activitățile. De preferat să fie până la 40 de ani vârsta, să fie veselă, pozitivă, să fie prietenă cu glumele, așa ca noi, pe o perioadă lungă, evident, pentru că noi avem activități artistice foarte multe înainte”, a anunțat artista pe Instagram.

Salariul pe care e gata să-l ofere nu l-a anunțat, chiar și așa s-au găsit deja câteva candidaturi.

Mai vrei, mai na ...

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion