Diana Brescan, ELIMINATĂ de la „Bravo, ai stil” chiar înainte de FINALĂ! Ce le-a spus concurentelor sale

Parcursul Dianei Brescan la „Bravo, ai stil” a fost unul scurt însă nelipsit de peripeții și discuții aprinse dintre ea și alte concurente. Cântăreața a părăsit miercuri-seară competiția, chiar înainte de marea finală care se va desfășura în această vineri.

Diana a apărut în prima semifinală „Bravo, ai stil” într-o ținută neagră sclipitoare, fiind și o provocare pentru ea, ținând cont că a purtat o rochie scurtă, care îi dezvăluiau picioarele. „Eu până să vin în emisiunea asta nu am purtat niciodată rochie scurtă, aveam un complex, nu-mi plăceau picioarele mele. Când am fost la casting am spus că vreau să port rochie scurtă neapărat”, a declarat Diana Brescan în momentul defilării ei.

Totuși, outfit-ul interpretei nu a fost pe placul juraților, care i-au dat cele mai mici note: 2 de la Alex Abagiu și câte o notă de 1 de la Raluca Bădulescu și Maurice Munteanu, astfel clasându-se pe ultima poziție în top la finalul emisiunii. Totuși, Diana a fost eliminată din competiție nu doar datorită notelor juriului, ci și din cauza voturilor puține din partea telespectatorilor. Ea și Jasmine au fost propuse pentru eliminare într-un final, iar Diana a fost cea scoasă din competiție, acumulând până în momentul înregistrării ediției respective doar 0.6% din voturile publicului.

„Mulțumesc că mi-ați oferit șansa să cânt aici, când tocmai voiam să mă las. Vă mulțumesc că m-ați apreciat!”, a declarat Diana Brescan, vizibil emoționată. La testimonialul său filmat după încheierea emisiunii, moldoveanca a avut un comentariu și despre prestația din semifinală a celorlalte concurente. „Eu nu aș purta niciuna dintre ținutele care au fost astăzi prezentate aici undeva”, a declarat tânăra.

Mai jos vedeți momentul eliminării Dianei Brescan de la „Bravo, ai stil”.

Prestația Dianei din semifinală o vedeți mai jos.

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion