„Mâna de fier” și cel mai „de temut cuvânt” în familia actorului Emilian Crețu îl are sora lui, Maria. Aceasta, din adolescență, a fost poreclită de cei ai casei drept „cobra”, în virtutea unor calități ale sale. Și iată de ce:
Din copilărie Maria a fost o bătăușă și era pusă mereu pe șotii. Aceasta știa să se apere și nu tolera să fie supărată. Caracterul puternic i-a făcut pe cei dragi să o numească „cobră” și e numită așa până astăzi, chiar dacă comportamentul i s-a temperat.
„Eu sunt așa un pui de cobră, cel puțin înainte eram mult mai rea. În momentul de față am început doar să evit oamenii care mă deranjează și care sunt fățarnici, dar înainte săream la bătaie. Pe unde mergea Maria era foc și pară. . .Fratele cu mătușa la 16 ani mi-au pus porecla de cobră. . .Eram cea mai năzbătioasă, mă băteam și cu băieți și cu fete, unde eram eu, acolo era bătaie”, a povestit Maria pe Instagram.
Maria Crețu e patiseră și e stabilită cu traiul în Italia. Are două fiice, Lavinia și Emily. De curând, Emilian Crețu a anunțat că sora lui împreună cu toată familia urmează să revină în Republica Moldova.