Daniela Costețchi și „doar prietenul ei”, nași de cununie pentru un cuplu! „Ne-au ales cu sufletul!”

Autoarea de poezii și Instagram bloggerița, Daniela Costețchi, împreună cu chipeșul tânăr pe care-l prezintă ca „doar prietenul ei” – au devenit nași de cununie pentru un cuplu. Ieri a avut loc ceremonia în aer liber.

Deși tradiția spune că pot vedeni părinți spirituali doar un cuplu căsătorit, bloggerița zice că ei sunt o excepție acceptată de biserică. Totuși, noul rol al așa-zișilor prieteni a trezit un val de suspiciuni și întrebări, care au enervat-o pe bloggeriță.

„Da, nu suntem cuplu, nu suntem căsătoriți, suntem nași, suntem o excepție! Sunt preoți care acceptă să nu fie nașii căsătoriți, suntem aleși cu sufletul, nu după reguli”, le-a răspund Daniela celor care au asaltat-o cu mesaje.

Daniela Costețchi recent a pus punct unei relații cu un tânăr de peste Prut, care de altfel a fost primul ei iubit pe care l-a prezentat public, după ce a divorțat de fostul ei soț cu care are o fiică.

Nașul, Iasis este un tânăr care mai mereu este în anturajul bloggeriței. Aceasta neagă că sunt iubiți, deși fotografiile și videourile pe care le postează în comun ar sugera că totuși sunt mai mult decât prieteni.

Daniela Costețchi, în lacrimi, anunță ca s-a despărțit de tânărul cu care s-a cuplat după divorț:” A luat sfârșit!”

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion