La doar 21 de ani, italianul Edoardo Santini a cucerit inimile femeilor de pe întregul mapamond. Tânărul chipeș a fost numit drept cel mai frumos bărbat din Italia în anul 2019, pe când avea doar 17 ani. Toți îi preziceau o un parcurs strălucit în modelling, dar nu a fost să fie. El a venit cu un anunț neașteptat pe Instagram.
După ce a studiat teatrul și dansul pentru a-și îndeplini visul de a deveni actor, acesta a declarat de curând pe rețelele de socializare că renunță la cariera sa în favoarea. . .credinței.
”La 21 de ani, mă îndrept pe calea preoției, cu voia lui Dumnezeu”, a scris Edoardo, adăugând că s-a înscris la un seminar aflat în apropiere de Florența. ”M-am hotărât să renunț la modelling, la teatru și la dans, dar nu-mi voi abandona pasiunile, le voi trăi diferit, oferindu-le lui Dumnezeu”, a scris tânărul originar din Castelfiorentino, o comună în Provincia Florența, Toscana, din centrul Italiei.
Edoardo a mai spus că anul trecut a trăit alături de doi preoți și asta a fost ”cea mai frumoasă experiență din viața lui”, care l-a inspirat să urmeze și el calea credinței.
Într-un video postat pe pagina sa de Instagram săptămâna trecută, tânărul se ruga într-o biserică. ”M-am întors pe calea mea”. – a scris fostul model.
De asemenea, acesta și-a revizuit profilul din biografie, scriid: ”sunt creștin și viitor preot”, transmite presa română.
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Analitici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.