Milionarul Gabriel Stati și-a sărbătorit ieri jubileul! Afaceristul a împlinit 50 de ani și cu această ocazie a dat o petrecere fastuoasă pentru ai săi.
Într-un restaurant select din capitală, cu un decor elegant, pe scenă cu Akord, Ion Suruceanu, Magnat și Feoctist, iar la braț cu soția sa fotomodel cu 19 ani mai tânără, Gabriel Stati – și-a sărbătorit aniversarea alături de rude, prieteni, fini și alte persoane apropiate.
După ce l-au bucurat cu prestația lor artiștii locali, a venit cireașă de pe tort, diva de peste Prut, Antonia. Se pare că milionarul e fanul ei, căci a savurat fiecare piesă, iar apoi a urmat și o felicitare călduroasă pentru milionar.
Vedeta serii, alături de omagiat a fost soția sa, cu 19 ani mai tânără, fotomodel, ex-prezentatoarea TV, Instagram bloggeriță cu titlul de Miss Bikini, Anastasia Fotachi. Soția milionarului a strălucit într-o ținută de un roșu aprins, formată din corset și fustă lungă, accesorizată desigur cu. . .diamante.
Sărbătoarea însă a început dis-de-dimineață, în sânul familiei, cu un tort și mesaje emoționante.
Gabriel Stati, ca de obicei, a rămas discret pe rețelele de socializare, chiar și de ziua sa.










