Dansatoarea de pole dance, Cristina Scarlevschi și antrenoarea fitness, Nicolle Trifan, două bombe sexy ale Instagramului moldovenesc, au rupt prietenia după o ceartă online. În cadrul unui „Interogatoriu”, Nicolle a povestit cum s-a trezit dimineață luată la rost pe online.
Din spusele antrenoarei, cearta a fost provocată de diferențele de opinii privind o metodă de slăbire. Cristina Scarlevschi a criticat programul de slăbire pe care-l vinde Nicolle, denigrând-o astfel, a zis ea.
„Ea a decis să rupă acea prietenie prin niște declarații foarte urâte la adresa mea și a programului pe care eu îl vând, niște lucrurile personale chiar, m-a denigrat în fața la zeci de mii de oameni, doar pentru că mi-am expus o părere generală despre un anumit principiu de slăbire. Poate ea a simțit concurență. Eu nu am atins-o cu nimic, dar a doua zi m-am trezit cu stories dedicate mie, în care am fost făcută cu ou și oțet. Evident eu am ieșit să mă apăr, ca să dezmint anumite informații vorbite de ea.”
De la acest schimb de replici dure pe Instagram, fetele au dat ochii din întâmplare într-un club de noapte din Chișinău. V-ați putea gândi că în acel moment a escaladat conflictul, dar – nu. Mare a fost uimirea Nicoletei când Cristina a început să se comporte ca o amică.
„A făcut niște gesturi prin care a dat de înțeles că a mai lăsat din supărare sau din acea ură pe care am simțit-o de la ea pe moment”.
Cristina Scarlevschi este participanta celui mai discutat show din România, „Insula Iubirii”. La casting a participat și Nicolle Trifan. Antrenoarea din Moldova a fost și ea selectată în calitate de ispită, dar într-un final a refuzat participarea. În cadrul interviului, Nicolle a spus că cel mai probabil Cristina a aflat de la ea despre acest proiect, întrucât i-a dezvăluit că vrea să participe.