Cine scrie piese lui PUYA, Irina RIMES, Pasha PARFENI? „De opt ani scriu pentru artiști”

Hit-urile „Smoke me” de Sasha Lopez feat. Misha Miller, „Навсегда”, de Irina Rimes și Jah Khalib, „Fetele”, cântat de Pasha Parfeni și „Stele căzătoare”, de PUYA și Tudor Chirila nu ar fi răsunat la fel fără cântăreața și autoarea originară din Moldova, DARA.

Tânăra, de opt ani încoace scrie muzică și versuri pentru artiști din Moldova și România. A semnat chiar și o melodie specială pentru Dorin Galben, concepută pentru cererea în căsătorie a Violetei Scrișu.

Harul de a compune versuri și muzică pare cu totul deosebit, însă Dara se oferă să-i învețe și pe alți interpreți cu renume sau începători, să-și compună singuri piese, în cadrul unei școli.

„Dara, tu ai talent- de aia poți să scrii.

Am auzit asta de atâtea ori și de fiecare dată îmi venea să strig tare – NUUUU, eu am învățat să scriu, am muncit pentru asta, nu m-am născut așa.

Acum 10 ani mi se spunea: “Nici să nu încerci să scrii. Ești patetică. Writing-ul este pentru oameni deștepți, școliți și foarte citiți”.

Din experiența cu participanții de la cele două cursuri de writing pe care le-am făcut în 2023 am înțeles că 90% dintre ei au auzit aceleași lucruri.

❓Este adevărat ce spun “acei oameni deștepți”?
DESIGUR CĂ NU! De obicei, așa ceva spun doar cei care nu au curajul să scrie, să se exprime, să încerce și să se dezvolte. Așa spun oamenii fricoși.

Eu, în schimb, îți spun că oricine poate să învețe să scrie.
Cu instrumentele necesare și cu ghidarea corectă. Asta o pot confirma foștii mei cursanți.

Unii dintre ei, în 6 luni, au trecut prin metamorfoza “nu, eu niciodată nu o să învăț să scriu” la piese lansate cu succes , concerte solo organizate și bani câștigați din piese scrise de ei pentru alții”, a scris Dara pe Instagram

Vedeți în filmulețul de mai jos ce piese a mai semnat tânăra artistă.

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion