Celebrul manelist Jador, victima rasismului! Artistul nu a răbdat și a făcut public incidentul

Jador, unul dintre cei mai cunoscuți artiști de muzică balcanică din România, a povestit recent pe rețelele de socializare un episod neplăcut pe care l-a trăit în Germania, scrie cancan.ro.

Într-un videoclip publicat pe TikTok, Jador a explicat ce s-a întâmplat. Acesta se afla la masă într-un restaurant, iar lângă el era o femeie care părea vizibil neliniștită din cauza prezenței sale. Potrivit artistului, femeia și-a închis geanta imediat ce l-a văzut și a continuat să o verifice de mai multe ori, temându-se că acesta ar putea să o fure.

„Suntem în Germania și m-am pus la masă. Doamna asta, când m-a văzut, și-a închis geanta. Nu intră îmbucătura în ea. Se uită numai pe mine continuu, îi e frică că îi fur geanta, că îi fur ceva”, a spus Jador.

Jador, filat de o femeie în Germania

Cântărețul a mărturisit că momentul l-a făcut să se simtă stânjenit și chiar a luat în calcul să părăsească restaurantul.

„Mi-e și rușine să stau la masă. Hai să plecăm”, i-a spus acesta persoanei care îl însoțea.

Reacțiile fanilor nu au întârziat să apară. La doar o zi de la publicarea clipului, postarea a adunat peste 23.000 de aprecieri și sute de comentarii. Deși mulți au condamnat comportamentul femeii, o parte dintre urmăritorii lui Jador au ales să trateze situația cu umor, lăsând mesaje ironice sau amuzante.

Totodată, episodul trăit şi relatat de Jador în Germania a demonstrat solidaritatea pe care fanii săi o au faţă de el. Aceştia au încercat să îi ridice moralul prin comentarii și mesaje de susținere.

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion