Cel mai mare și performant telescop din lume, care a început recent să trimită primele imagini cu cerul nocturn, aparține unui Observator denumit în cinstea unei moldovence. Este vorba despre Vera Rubin – cercetătoarea cu rădăcini moldovenești, care a schimbat radical felul în care înțelegem cosmosul, scrie 1TV.
Este fiica unei emigrante din Basarabia, una dintre primele femei care au ajuns într-un domeniu științific, considerat, până atunci, exclusiv masculin. Este cea care a demonstrat existența „materiei întunecate” și a studiat rotația galaxiilor, punând bazele unor teorii esențiale pentru astrofizica modernă. În semn de omagiu, în 2020, numele ei a fost dat observatorului din Chile, finanțat de guvernul american.
Acum, cu ajutorul unei camere de ultimă generație, observatorul înregistrează imagini detaliate ale Universului, deschizând noi orizonturi în explorarea cosmosului. Iar zilele acestea, telescopul a început să trimită imagini spectaculoase, de o claritate nemaiîntâlnită, care ar putea duce la descoperiri majore despre spațiul cosmic.
„Acest observator a permis un salt uriaș în capacitatea noastră de a explora cosmosul și de a pătrunde tainele adânci ale Universului. Cu atâtea date, voi putea, în sfârșit, înțelege ce stă la baza expansiunii accelereate a Universului! E ca prima misiune Apollo pentru astronomia de pe Pământ!”, a spus reprezentanta Departamentului Energiei al SUА, Kathy Turner.
În timp ce numele moldovencei noastre este legat de cel mai performant telescop din lume, în Moldova, astronomia pare să fi intrat într-un con de umbră.
„Astronomia, ca știință, aproape că a dispărut la noi. Pe vremuri aveam observatoare, dar toate s-au închis. Acum mai funcționează doar unul, la Universitatea Tehnică. Au un telescop activ și se ocupă mai ales de popularizarea științei în rândul elevilor de liceu și gimnaziu. Dar nu mai există specialiști care să lucreze propriu-zis în acest domeniu”, a spus membrul corespondent al AȘM, Ştiinţe Exacte şi Inginereşti, Veaceslav Ursachi.
În speranța că exemplele unor oameni de știință de talie mondială, cu rădăcini moldovenești, ar putea inspira noile generații să se apropie de știință și să-și propună obiective mai îndrăznețe, membrul Academiei de Științe crede că tinerilor din Moldova trebuie să li se vorbească mai des despre cercetători de talia Verei Rubin.