Madonna a stârnit îngrijorare și controverse la gala MTV Video Music Awards 2026, după ce a părut să uite motivul pentru care se afla pe scenă în timp ce primea trofeul pentru categoria „Cel mai bun dans”. Artista, în vârstă de 68 de ani, revenise în forță la ceremonie, însă prestația ei – atât artistică, cât și comportamentală – a fost intens criticată online, transmite click.
Regina muzicii pop, care a deschis show-ul cu un mixt al pieselor Bring Your Love și Danceteria Afterhours Remix, a fost acuzată de fani că a oferit un moment „complet lipsit de concentrare”, în ciuda producției spectaculoase.
Deși a plecat acasă cu șapte premii, discursul ei a ridicat semne de întrebare.
Madonna a urcat pe scenă alături de Charli XCX și Troye Sivan pentru a primi premiul acordat filmului Confessions II – The Film. Însă momentul s-a transformat rapid într-o scenă incomodă.
Artista a început printr-o glumă bizară:
„În primul rând, vreau să scot chestia asta din fund. A stat acolo toată noaptea”, a spus ea, întinzând mâna în spate. „Microfonul meu e prea scurt!”, a adăugat, vizibil iritată.
Apoi, trăgându-i pe Charli și Sivan lângă ea, Madonna a recunoscut: „Nu sunt foarte clară cu privire la ce este acest premiu. Presupun că e pentru scurtmetraj?” Charli XCX a fost nevoită să deschidă cardul cu anunțul oficial pentru a-i reaminti contextul.
Madonna a continuat cu un monolog presărat cu glume despre un „laser” care i-ar fi fost montat „în fund” pe durata show-ului, înainte de a încheia cu o declarație despre importanța dansului în viața ei: „Dacă iubești dansul, ridică-te… suntem egali pe ringul de dans”.
Prestația Madonnei – prima apariție majoră la VMAs după momentul iconic din 2003 cu Britney Spears – a fost la fel de comentată ca discursul. Artista a apărut într-o ținută Saint Laurent by Anthony Vaccarello, cu un trench din satin negru, un body roșu și cizme până la genunchi.









