Organizatoare de evenimente, preferată de vedete și persoane publice, Mirela Urusciuc a dezvăluit în cadrul podcastului Titania, care a fost soarta rochiei sale de mireasă, dar și a banilor pe care i-a câștigat la propria nuntă.
Mirela și soțul ei Dumitru, actor și antrenor de arte marțiale mixte, formează un cuplu de la 16 ani. În perioada de studenție, aceștia au avut ocazia să procure o garsonieră mai ieftin decât erau prețurile pe piață, datorită unui program al Uniunii Teatrale. S-a întâmplat înainte de nunta lor. Așa că iubiții au venit cu o propunere la părinții lor, ca le facă posibil visul de a pleca din cămin, la propria casă.
„Noi am venit cu rugămintea la părinți să nu ne pună bani pe masă la nuntă, dar să ne achite prima rată. Și jumătatea aia de sumă ne-au achitat-o părinții, după care cu banii de la nuntă am cumpărat. Am făcut reparație singuri, am încleiat tapete, am pus teracotă în doi cu Dima…Eram cei mai fericiți!”
Toate lucrările de amenajare a celor 27 de metri pătrați și le-au asumat, iar în lipsa banilor, Mirela a decis să-și vândă rochia de mireasă ca să cumpere televizor în casă.
„Nu ne ajungeau bani de televizor, dar și noi, copiii, voiam televizor u ecran mare. Am vândut rochia de mireasă și am luat televizor”, a povestit ea zâmbind.
În acea garsonieră cuplul, iar ulterior și cei doi copii ai lor au locuit multă vreme. Familia sa mutat în altă casă abia acum doi ani.