Artiştii care vor susţine recitaluri la „Noaptea Sânzienelor”, organizată sâmbătă 6 iulie la Castel Mimi, invită urmăritorii la o seară de muzică live cu melodii îndrăgite.
„Sunt Ion Raţă şi vă invit la Noaptea Sânzienelor la faimosul Castel Mimi, acolo unde eu, împreună cu Mihai, colegul meu, vă vom cânta cele mai îndrăgite cântece”, le spune solistul Catharsis urmăritorilor săi. Iar Felicia Dunaf cu Dunaff BAND apar într-un filmuleţ, înregistrat în curtea Castel Mimi. „Suntem Dunaff BAND şi vom crea o atmosferă feerică, aici, la Castel Mimi”, promite solista.
„Noaptea Sânzienelor” este organizată pentru al patrulea an la rând şi este dedicată tradiţiilor străvechi şi zânelor protectoare ale naturii – sânzienele. Evenimentul adună anual sute de persoane dornice să le descopere şi să socializeze în compania celor dragi şi a unui pahar de vin alb cu acelaşi nume, produs de Castel Mimi.
Gazda evenimentului din acest an este influencera Cristina Evtodii, care pregăteşte un program special împreună cu trupa de dans Show Balet „Non Format”. Pe lângă muzică şi dans, picnic la iarbă verde, în programul zilei vor fi activităţi pentru copii şi maturi, printre acestea împletirea coroniţelor din flori de levănţică.
Sunteţi aşteptaţi la Castel Mimi îmbrăcaţi în cămăşi tradiţionale sau ţinute în culoarea alb, încălţăminte comodă şi bună dispoziţie. Pentru a putea savura din bucatele delicioase de la Open Ar Kitchen şi vinul alb Sânzienele, care va putea fi servit în cantităţi nelimitate, vizitatorii sunt îndemnaţi să renunţe la automobilele personale în favoarea călătoriei cu Trenul Vinului, care va porni conform unui orar stabilit, de la Gara Feroviară din Chişinău.
Ziua se aşteaptă a fi una plină de atmosferă şi activităţi. Detalii pe www.castelmimi.md
/