Știai că poți să arzi calorii în timpul sexului? Conform unor cercetări, bărbații ard, în medie, 101 calorii în timpul actului sexual, iar femeile doar în jur de 69 de calorii, conform Daily Mail.
Aceste valori au fost stabilite în urma unei analize din 2022 a celor mai recente cercetări, care a arătat că bărbații ard 4,2 calorii pe minut, față de 3,1 calorii în cazul femeilor – o diferență de aproximativ 26%. De menționat este că aceste cifre pot varia considerabil în funcție de durata și intensitatea actului sexual și de diferitele poziții sexuale.
Conform profesorului Leah Millheiser, specialist în sex de la Stanford Health din California, diferența este dată de cine își asumă „rolul activ” în timpul actului sexual. În general, bărbații au mai mult țesut muscular decât femeile, ceea ce înseamnă că ard mai multe calorii chiar și atunci când desfășoară aceeași activitate ca reprezentantele sexului frumos.
Însă, Millheiser a afirmat că cel care are „un rol mai activ” în timpul sexului va arde probabil mai multe calorii. Dr. Jason Karp, om de știință în domeniul exercițiilor fizice și autor al „Sexercise: Exercising Your Way to Better Sex”, a spus pentru Everyday Health: „În ciuda creșterii respirației, a ritmului cardiac și a tensiunii arteriale care apar în timpul sexului, se pare că sexul, ca formă de exercițiu, nu se ridică la nivelul beneficiilor în materie de sănătate cardiovasculară și de ardere a caloriilor ale altor tipuri de exerciții, cum ar fi alergatul, ciclismul și ridicarea greutăților”.
Motivul din spatele acestui lucru ar putea fi acela că sexul nu crește ritmul cardiac la fel de mult ca alte activități cardio intense și este mai degrabă asemănător cu o plimbare. De asemenea, cercetările anterioare au arătat că activitatea sexuală are o durată cuprinsă între trei și 13 minute, ceea ce i-a determinat pe experți să creadă că estimarea numărului de calorii arse a avut cel mai probabil în vedere energia consumată în timpul preludiului și al sexului fără penetrare.
Pentru mai multe, abonează-te la canalul de TELEGRAM!