Cătălin LUNGU, împotrivă ca Jah KHALIB să cânte în Moldova! Împreună cu alți internauți, cere anularea artistului

În luna august, la Chișinău, urmează să se petreacă un festival muzica, iar printre artiștii invitați să urce pe scenă este și Jah Khalib. Nu toți însă s-au entuziasmat când au văzut afișa. Actorul și maestrul în Artă, Cătălin Lungu s-a adresat public organizatorilor, cerându-le ca interpretul din Kazahstan să fie exclus din lista celor invitați, având în vedere poziția lui Jah Khalib în raport cu violența față de femei.

Acum doi ani, cântărețul a fost invitat la o emisiune în care se discuta, doar între bărbați, problema violenței față de femei și cauzele ei. Jah Khalib a punctat că unul dintre motive ar fi „îmbrăcămintea necorespunzătoare” a femeilor. Și că personal e calm atunci când soția lui poartă hijab. Și mai mult, plin de mândrie, acesta a declarat că a făcut-o să-l poarte datorită unui șiretlic: a început să i le cumpere, fără să o ceară soția sa.

Declarațiile cântărețului au scandalizat opinia publică, în contextul în care, în Kazahstan, chiar acum este judecat pentru omorul soției un fost ministru al Economiei, iar la noi în țară o tânără însărcinată în a șasea lună a fost torturată, ucisă și îngropată într-o pădure. Tocmai de asta, actorul îndeamnă organizatorii să nu promoveze artiști care promovează declarații misogine și a cerut și comunității sale să îi urmeze exemplu și să saboteze prestația interpretului.

„Având în vedere declarațiile misogine pe care și le asumă Jah Khalib, dragă Summer Fest. . .eu sunt sigur că o să aveți parte de mai multă recunoștință socială și mai multă apreciere, dacă faceți un pas în direcția de a responsabiliza artiștii care cântă acolo pe scenă. Mi se pare că în contextul a ce se întâmplă și în Kazahstan și la noi, putem să facem o mișcare, dacă vreți și de PR, în care să realizați că oamenii pe care-i chemați să cânte acolo pe scenă, ar fi bine să fie oameni prietenoși social”, spune Cătălin Lungu în cadrul adresării sale către organizatorii festivalului.

În scurt timp, sub postarea în care se anunță participarea lui Jah Khalib la festival au apărut o serie de comentarii, care cer anularea lui.

Organizatorii deocamdată nu au venit cu o reacție.

Mai vrei, mai na ...

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion