Cât costă costumul lui Volodimir Zelenski, pentru care l-a complimentat Trump?

Luni, 18 august, la Casa Albă a avut loc o întâlnire care a atras atenția întregii lumi. Donald Trump și Volodimir Zelenski s-au revăzut în Biroul Oval, iar de această dată liderul ucrainean nu a mai fost criticat pentru ținuta pe care a ales să o poarte. Mai mult, spre surprinderea multora, Trump a deschis întâlnirea cu un compliment, transmite CanCan.

După ce, la finalul lunii februarie, președintele Ucrainei fusese intens criticat pentru felul în care s-a prezentat la o întâlnire cu liderul american, acesta a decis să își schimbe strategia. În locul unei ținute prea simple pentru standardele diplomatice – după cum i s-a reproșat – de această dată Zelenski a ales un costum all black, atent gândit, care a fost apreciat atât de Donald Trump, cât și de jurnaliștii prezenți.

De această dată, liderul de la Kiev a demonstrat că a ținut cont de criticile anterioare. Volodimir Zelenski a optat pentru un costum negru din cap până în picioare, menit să transmită sobrietate, dar și o doză de eleganță. Ținuta a fost compusă dintr-o jachetă tip blazer cu buzunare aplicate, o cămașă simplă, pantaloni și bocanci negri, fără cravată.

„Îmi place”, a spus Trump imediat ce Volodimir Zelenski a pășit în Biroul Oval, lăsând să se înțeleagă că de data aceasta liderul ucrainean a impresionat.

Detaliile despre ținută au fost rapid dezvăluite de presa internațională. Piesa vestimentară a fost realizată de Viktor Anisimov, un designer ucrainean cunoscut, a cărui marcă a fost preferată de Zelenski pe tot parcursul ultimului an. Jacheta este confecționată dintr-un material special, alcătuit din 85% bumbac, 8% fibre de urzică și 7% in – un mix menit să ofere rezistență și confort. Prețul? În jur de 585 de euro, pentru o variantă similară disponibilă online, cu buzunar aplicat pe mâneca stângă.

Ținuta nu doar că i-a adus aprecieri din partea lui Trump, dar a fost remarcată și de reporterul Brian Glenn, cel care, în februarie, fusese printre cei mai vocali critici ai lui Zelenski.

„Domnule președinte Zelenski, arătați fabulos în costumul acela… arătați bine”, a spus acesta.

Trump a fost de acord, însă replica oferită de Volodimir Zelenski a făcut deliciul multora.

„Văd că dumneavoastră purtați același costum ca ultima dată când ne-am întâlnit. Eu m-am schimbat. Tu, nu”, a răspuns Volodimir Zelenski.

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion