Duminică seară, la Paris a avut loc concertul lui Carla’s Dreams, parte a turneului european – „Și…? Dă-i!”, care a adus un moment mult așteptat de fani: Carla’s Dreams și The Motans au urcat pentru prima dată împreună pe aceeași scenă, pentru a interpreta piese din propriile repertorii.
Cei doi artiști au oferit un moment memorabil, interpretând două dintre cele mai îndrăgite piese din creațiile lor – „Versus” (The Motans) și „Acele” (Carla’s Dreams).Momentul a fost primit cu aplauze prelungite, filmat de zeci de spectatori și distribuit rapid pe rețelele sociale.
@carlas.dreams Paris, noi tare ne-am distrat aseara. Multumim pentru primire! V-am cuprins ,) P.S: Milano, ne vedem vineri! @The Motans @Satoshi @enjoyevents_official
Mai mult decât atât, cei doi au interpretat piesa ,,Ne Bucurăm În Ciuda Lor” și alături de Satoshi, artistul care va deschide toate show-urile Carla’s Dreams din acest turneu.
După apariția comună de la Paris, comunitățile ambilor artiști au început să spere la o piesă în colaborare între Carla’s Dreams și The Motans.
Pe rețelele sociale, fanii au inundat secțiunile de comentarii cu mesaje de susținere și entuziasm și cu speranța că cei doi vor lansa o piesă împreună. Deși niciunul dintre artiști nu a confirmat oficial o astfel de colaborare, energia de pe scenă și reacțiile publicului lasă loc speculațiilor.
 
								










