Blonda prezentă alături de șeful Telegram în momentul arestării sale în Franța care a aprins imaginația internauților

CEO-ul Telegram, Pavel Durov, a fost arestat de poliția franceză sâmbătă seara, 24 august curent, pe aeroportul Le Bourget. Alături de el, atenția s-a îndreptat către o femeie misterioasă, identificată drept Julia Vavilova, care ar fi fost și ea reținută cu Durov pe aeroport. Vavilova, despre care se crede că este iubita lui și că ar avea legătură cu arestarea lui Durov. Acum el este sub control judiciar, în schimbul unei cauțiuni de 5,56 milioane de dolari, fiindu-i interzis să părărească Franța.

Implicarea Iuliei Vavilova, în vârstă de 24 de ani, un antrenor cripto și o personalitate pe rețelele de socializare cu sediul în Dubai, a condus la numeroase teorii cu privire la rolul ei potențial în arestarea lui lui Pavel Durov. Vavilova a fost numită o figură „misterioasă” de către utilizatorii de internet. Mai mult decât atât, cercetătorii web au alimentat speculații că activitatea ei pe rețelele sociale ar fi putut juca un rol în evenimentele care au condus la reținerea lui Durov. Vavilova, care se pare că este un antrenor și streamer cripto cu sediul în Dubai, are peste 20.000 de urmăritori pe Instagram.

O mare parte din speculații se concentrează pe postările recente ale Vavilovei în social media. Baptiste Robert, directorul executiv al Predicta Lab, a indicat un videoclip Twitch în care Vavilova discuta despre utilizarea criptomondei pentru a eluda sancțiunile rusești.

În videoclip, Vavilova spune: „Când Rusia a fost supusă sancțiunilor, prietenii mei inteligenți, sunt foarte bucuroasă că am prieteni inteligenți în jurul meu care mă educă despre cripto, care îmi oferă oportunități și alte lucruri. Tocmai mi-au spus, în aceeași zi, să trimit toate cripto în portofelul de încredere.”

Baptiste Robert, expert francez în criptomonede şi cunoştinţă a şefului Telegram, a spus că cei doi formează de ceva vreme un cuplu. Relaţia este demonstrată de o abundenţă de imagini pe reţelele de socializare, unde Pavel şi Julia au încărcat imagini cu vacanţele lor în care apar în aceleaşi locaţii turistice şi în acelaşi timp: o excursie în Uzbekistan, Kazahstan şi, în sfârşit, la Four Seasons din Baku, însoţită de imagini pe Instagram. Tânăra este un strateg în criptomonede, expertă în eludarea sancţiunilor ruseşti pe această temă. În biografia ei de Instagram, a spus că este pasionată „de jocuri, limbi străine”. Vorbeşte engleză, rusă, spaniolă şi arabă. Vavilova a fost văzută cu Pavel de mai multe ori în zilele premergătoare arestării sale.

Cei doi au călătorit în Kazahstan, Kârgâzstan și Azerbaidjan înainte de a sosi în Franța și au fost prinși de autoritățile de aplicare a legii după ce au aterizat pe aeroportul Le Bourget din afara Parisului. Vavilova ar fi distribuit fotografii cu călătoriile lor pe contul ei de Instagram și s-a speculat că ar fi putut conduce autoritățile la ei. Ar fi putut juca un rol în arestarea lui Pavel? Anchetatorii francezi neagă. În prezent, nu există acuzaţii împotriva Vavilovei, şi, după un scurt interogatoriu, aceasta a fost liberă să părăsească aeroportul pe care a fost reţinut Pavel. Teoreticienii conspirației spun despre Julia Vavilova că este agent Mossad, dar nicio sursă oficială nu a confirmat acest lucru, sau ”capcană cu miere”.

Legătura ei cu arestarea lui Pavel Durov este încă neclară. Preşedintele Dumei, Viaceslav Volodin, a comentat reţinerea: „Washingtonul este în spatele arestării şi vrea să extindă controlul asupra Telegramului în vederea alegerilor prezidenţiale din noiembrie”.

Pentru mai multe, abonează-te la canalul de TELEGRAM!

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion