Băutura pe care ar trebui să o consume persoanele care petrec peste 6 ore la birou. Este o surpriză?

Experții informează cu privire la beneficiile unui produs care le-ar putea prelungi durata de viață celor care au un stil de sedentar. Beneficiile au fost raportate în urma unui studiu desfășurat de cercetătorii de la o universitate din China. Cercetătorii de la Universitatea Soochow din China au descoperit că o anumită băutură reduce riscul de deces în cazul persoanelor sedentare. Potrivit acestora, persoanele care petrec perioade lungi de timp pe scaun, la birou, dar consumă și cafea, au șanse de deces mai mici de 1,58 ori, față de cei care nu consumă acest produs, potrivit Ladbible.

Potrivit studiului, cofeina ar oferi protecție împotriva efectelor unui stil de viață sedentar, precum diabetul sau bolile de inimă, efectul durând până la 13 ani.

Potrivit datelor, persoanele care au consumat cafea au avut și o protecție mai bună decât cei care au făcut mișcare. În ceea ce privește cantitatea potrivită, două, până la trei căni pe zi s-au dovedit a fi cele mai eficiente.

Studiul a fost realizat pe 10,639 de adulți din Statele Unite ale Americii.

Efectele beneficie ale consumului de cafea au mai fost susținute de studii anterioare care sugerează că aportul de cofeină în sânge poate reduce riscul de a dezvolta boli de inimă sau diabet de tip 2.

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion