Centrul Național al Cinematografiei (CNC) din Republica Moldova a împărțit în 2025 aproape 14 milioane de lei pentru producția de filme. Pare o veste bună, dar adevărul din culise e altul: din cele 9 filme finanțate, doar două sunt adevărate producții moldovenești. Restul de șapte sunt coproducții minoritare, în care Moldova joacă rol de decor și nu va avea drepturi de autor. Pe subiect s-a expus Dumitru Țîra, media business and content expert, într-un editorial amplu publicat pe Realitatea.md.
Această situație provoacă nemulțumiri mari în rândul cineaștilor locali, care văd cum visurile lor de a face filme moldovenești, cu suflet de aici, se transformă în povești neterminate, fără finanțare și fără sprijin real.
Din cele 27 de dosare eligibile înscrise anul acesta la CNC, 19 au trecut mai departe în etapa a doua, întrunind baremul minim de punctaj pentru finanțare. Dar, surpriză: doar 9 au primit bani, iar din aceste 9, doar 2 sunt filme exclusiv moldovenești. Restul de 7 filme au primit bani în cadrul unor coproducții internaționale, în care rolul Moldovei e minor și neînsemnat.
„… chiar nu suntem în stare, noi moldovenii, să ne susținem unii pe alții? Să avem un pic mai multă încredere în puterile și capacitățile noastre, să investim în pasiunea unor inspirați, care poate nu din prima, dar sigur într-o zi vor face un film bun național, moldovenesc. Chiar dacă va fi mai deosebit, poate mai specific din punct de vedere artistic, mai cu altă viziune… este un film care ne va aparține nouă tuturor, ca țară și popor. Un film pentru care vom cumpăra bilete, pentru care vor fi felicitări și critici, un film care va însemna că Moldova totuși poate face filme”.
Situația e cu atât mai frustrantă cu cât în România, în aceeași perioadă, s-au finanțat 38 de filme cu o sumă asemănătoare celei alocate de Moldova pentru doar 9 filme. Mai mult, pentru un singur film românesc s-a alocat aproape 700.000 de euro, adică mai mult decât întregul buget al CNC pentru toate filmele moldovenești.
Mai grav este că niciun proiect de scurtmetraj, niciun film aflat în dezvoltare sau post-producție nu a primit vreun leu din fondurile disponibile.
„Visuri cu potențial artistic, irealizabile pentru că nu sunt finanțate”.
Critica merge mai departe: Moldova nu promovează propria cultură, ci oferă servicii altor țări prin coproducțiile minoritare.
„Declarativ și pe hârtie suntem europeni. Ne aliniem, negociem, implementăm, ne reformăm. În practică, nu vrem să avem viziune, să învățăm, să riscăm și să avem încredere. Nu e vina celor care câștigă. E vina sistemului care nu înțelege că filmul este expresia identității noastre culturale. Și dacă finanțăm majoritar proiecte făcute în coproducție minoritară, a cui identitate promovăm de fapt? Sau iar ne temem să ne asumăm, să creștem și ne limităm doar la ce am învățat să facem bine – să asistăm pe alții și să prestăm servicii. Să ne prezentăm ca destinație cu locații ieftine și echipe tehnice care acceptă să fie sub-plătite?”.
Și dacă mai punem la socoteală birocrația sufocantă, lipsa unei strategii clare și frica de a investi în artiștii locali, rezultatul este dezastruos pentru cinematografia moldovenească. Țara noastră riscă să rămână fără propria poveste, fără filme care să ne reprezinte și să ne inspire. În timp ce banii moldovenilor pleacă în afară, noi rămânem doar spectatori anonimi în propriile noastre filme.
Într-un domeniu în care investiția este expresia identității culturale, Moldova pare că preferă să se ascundă în spatele fricii și birocrației, în loc să-și susțină oamenii și talentele. Pentru mulți cineaști moldoveni, speranța este că lucrurile se vor schimba și că într-o zi vom vedea pe marile ecrane filme 100% „Made in Moldova”, cu bugete reale și cu o industrie culturală care să-i facă mândri pe toți.
Până atunci, banii Moldovei continuă să finanțeze producții în care vocea noastră este doar un ecou îndepărtat.
