Peste 700 de artiști au intrat în război cu AI-ul! „Furtul muncii noastre nu este inovaţie”

Peste 700 de artişti, scriitori şi creatori, inclusiv Scarlett Johansson, Cate Blanchett şi Joseph Gordon-Levitt, s-au unit în spatele unei noi campanii împotriva inteligenţei artificiale (AI) pentru a critica companiile din industria tehnologiei care exploatează lucrări protejate prin copywright fără permisiunea deţinătorilor drepturilor de autor, informează joi revista Variety, potrivit Agerpres. În timp ce legiuitorii […]

Gadget sau accesoriu? Apple va lansa în curând o broșă. Ce funcții va îndeplini?

Industria tehnologică așteaptă apariția unor noi forme de dispozitive portabile cu inteligență artificială, iar, potrivit celor mai recente zvonuri, Apple ar putea deveni unul dintre jucătorii-cheie pe această piață. Compania lucrează la propriul gadget, conceput ca o mică broșă care se prinde de haine, transmite point cu referire la  theinformation.com. Dispozitivul ar urma să aibă […]

Trupa rusească „Diskoteka Avaria” îl bănuiește pe Satoshi de plagiat: „Puteți să ne scrieți drept coautori”

Presa rusă trâmbițează că Satoshi ar fi plagiat piesa „Viva, Moldova”, cu care urmează să ne reprezinte la Eurovision, de la trupa formată la începutul anilor 90, „Diskoteka Avaria”. Soliștii trupei pop-dance spun că piesa lui Vlad Sabajuc se aseamănă cu hitul lor, „Opa, opa! America, Europa”. Artiștii nu se arată deranjați de presupusa asemănare […]

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion