Un fals dentist și doi asistenți care au tratat zeci de pacienți după ce au învățat meseria pe internet au fost puși sub acuzare în Republica Cehă și riscă până la 8 ani de închisoare, transmite The Guardian.
Cei trei, care erau membri de familie, au deschis un cabinet stomatologic complet echipat, fără autorizație sau expertiza necesară, în orașul Havlíčkův Brod din centrul Cehiei, încă în 2023.
Cel care s-a dat drept dentista are 22 de ani. El a făcut controale, dar a și extras dinți, a făcut tratamente de canal și a aplicat anestezii, bazându-se doar pe informații obținute online.
Clinica ilegală a tratat zeci de pacienți și a încasat patru milioane de coroane cehe (161.144 de euro).
Poliția i-a reținut pe cei trei la începutul lunii și i-a acuzat de desfășurarea de activități ilegale, spălare de bani, tentativă de agresiune, trafic de droguri și furt.
Toți cei trei aveau un cazier judiciar curat. Ei au fost eliberați provizoriu după ce au pledat vinovați și riscă până la opt ani de închisoare, transmite Mediafax.