Ex-ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu a trecut prin schimbări majore, după ce s-a retras de la guvernare și din Partidul Acțiune și Solidaritate. Afaceristul a devenit tată pentru a treia oară și între timp a reușit să slăbească tocmai 20 de kilograme, a povestit Spînu la podcastul Lorenei.
Fostul politician spune că în perioada în care a deținut funcție publică nu avea suficient timp pentru a se preocupa de starea sa fizică. Odată plecat de la guvernare, acesta a revenit la activitățile sportive, datorită cărora a și slăbit. I-a reușit fără diete și alte trucuri.
„Eu mereu am făcut sport, doar că atunci cândmi-am asumatfuncția publicăera din ce în ce mai puțin timppentru a face sport șitrebuie să recunosc că chiar nu am reușitvreo 3-4 ani buni săfac sport regulat,chiar dacă încercam.Acum am revenit lamodul în care făceam sport pânăși cam de 3-4 ori pe săptămânăîncerc să fac sport.
-Ce fel de sport? E vorba de sală?
– Nu. Nu îmi place sala,mă plictisește. Joc fotbal, odată, de două ori pe săptămânăși tenis de câmp”, a spus Spînu.
A venit barza la Andrei Spînu! Acesta a devenit tată a treia oară. Iată prima imagine cu bebelușul










