Violeta, fiica în vârstă de 16 ani a Andreei Marin și a lui Ștefan Bănică, este o domnișoară în toată firea. Adolescenta, alături de mama sa, au atras toate privirile aseară, la Gala Performanței și Excelenței, la București, la care au participat și unde au fost premiate.
Andreea Marin a primit Premiul de Excelență pentru conceptul multimedia, evenimente și producția de podcasturi inedite în studiourile Creative Hub Voice&Visibility, iar Violeta Bănică, fiica ei și a lui Ștefan Bănică jr, a primit Premiul de Excelență pentru activități de voluntariat pentru adolescenți și adulți și implicare socială.
Andreea Marin a fost îmbrăcată într-un sacou negru cu fustă transparentă, iar Violeta a ales o rochie neagră cu bretele, decoltată și mulată pe corp. Amândouă au purtat creațiile designerului Eli Lăslean, care o îmbracă și pe Carmen Iohannis.