Muzicianul Alexandru Manciu, mutat cu traiul la Londra ar fi suferit de dependență de alcool într-o perioadă a vieții, iar emigrarea a accentuat problema. Despre asta a povestit influencera Olga Manciu, la Neredactat, totodată aceasta a anunțat că nu mai formează un cuplu cu artistul, deși încă nu au inițiat un divorț oficial.
Chiar dacă a spus că „nu va scoate lenjeria murdară în public”, aceasta a povestit că Alexandru: „A intrat într-o dependență de alcool foarte mare. . . A fost dintotdeauna, cu el am luptat foarte mult!
Olga mai spune că în casa lor s-a ajuns și la violență.
„Depinde de situație. Uneori el nu știa să-și tempereze emoțiile, alteori eu. A fost și violență fizică. Noi am avut de toate….
Relația noastră ca cuplu nu mai este. Nu este divorț încă, dar este o separare neoficială. (…) Nu am niciun amant bogat și nu mi-am schimbat orientația”, a mai declarat Olga.
Lipsa unei experiențe în relații este unul dintre motivele căruia s-ar datora degradarea relației lor, mai spune Olga.
„Eu aveam 18 ani, iar el era cu 5-6 ani mai mare decât mine. Noi ne-am crescut unul pe altul.”
În pofida trecutului tumultor, cei doi acum au o relație de prietenie sănătoasă. Cei trei copii ai lor au rămas să traaiască în Marea Britanie cu tatăl lor, iar Olga a revenit în Moldova.
„Am trecut prin toate experiențele posibile ca astăzi să ne putem uita unul la altul și să fim mândri de oamenii în care ne-am transformat. Am construit o relație de părinți, parteneri și prieteni foarte bună.
Eu aveam oportunitatea să vin în Moldova să lucrez și am decis să încercăm o perioadă de separare. Până atunci eram 24 de ore din 24 împreună. El lucra de acasă, eu lucram de acasă, eram mereu împreună cu copiii.
Am simțit că pierd siguranța ca femeie. Ajungi într-un punct în care nimic nu mai e de ajuns. Trăiești de la lună la lună și trebuie să faci ceva. Atunci am decis să vin în Moldova, pentru că au început să apară oferte de lucru”, a spus Olga.










