Cântărețul de muzică ușoară, Adrian Ursu și soția sa, patisera, Irina Negara s-au pomenit din nou în mijlocul unui scandal financiar. Cuplul e învinuit public de către o antreprenoare, că ar avea datorii de 180.000 de lei, pentru un serviciu prestat de către aceasta.
O tânără care se prezintă în mediul online drept Varvara Oprea, fondatoarea unui brand de haine, s-a plâns pe Instagram precum că de mai bine de doi ani nu-și poate primi banii de la cântărețul Adrian Ursu și soția lui, Irina Negara. Femeia spune că aceștia i-ar datora 180 de mii de lei, pentru executarea unei partide de 700-800 de pijamale la comandă. Aceasta a atașat mesajul pe care i l-a expediat lui Ursu, în care îi spune să nu-i amenințe afacerea, întrucât nu mai trăim în anii ’90. Vedeți aici textul integral.
Varvara mai scrie că ar fi fost amenințată de Ursu, în caz că face publică problema lor. Femeia spune că a reușit să înregistreze un dialog cu artistul și l-a și transmis oamenilor legii.
Antreprenoarea a mai atașat și o serie de mesaje, pe care le-ar fi primit de la alți internauți, care la fel se plâng că ar fi fost trași pe sfoară de Adrian și Irina. Fie că e vorba de prestații muzicale sau produse de patiserie.
Irina Negara a venit cu o reacție pe pagina sa de Instagram. Soția lui Adrian Ursu spune că cea care îi învinuiește de neachitarea taxelor este vizată într-un dosar pentru escrocherie. Irina pretinde la rândul său 25 de mii de euro și facturi.
Adrian Ursu deocamdată nu a venit cu vreo reacție publică, după cele expuse de tânăra antreprenoare.