Admiratorul din Dubai al Andreei BOSTANICA are intenții serioase. I-a dăruit un inel! Vezi reacția ei

De când a sosit în Dubai, regina TikTok-ului din Moldova, Andreea Bostanica a primit cadouri în sumă de câteva zeci de mii de euro. Identitatea bogătașului generos nu o dezvăluie, dar cu darurile de la acesta se laudă cu regularitate. La venirea în Emirate a primit câteva buchete imense de trandafiri și au urmat daruri tot mai scumpe. Ultimul pare a fi și cu un mesaj secret.

Miile de trandafiri își pierd din valoare, pe lângă bijuteriile care sunt livrate la ușa domnișoarei ca pe bandă rulantă.

Pentru început a primit un ceas Rolex, a cărui preț este de aproape 11 mii de dolari, potrivit site-ului oficial.

A urmat un colier Love de la Cartier, care l-a costat pe admiratorul fetei nu mai puțin.

Nu a reușit să se bucure prea mult de acest dar, iar invidioșii să-l discute, că o nouă livrare a poposit. De această dată un inel, tot Cartier. Cântăreața s-a bucurat ca un copil de noul accesoriu, care era însoțit și de un bilețel, pe care nu l-a citit public. A țopăit prin camera de hotel și și-a combinat rapid bijuteriile.

Amintim că de câte ori a fost întrebată dacă are vreun iubit, Andreea Bostanica a negat acest lucru.

Mai vrei, mai na ...

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion