Recent Stories

Vlad Filat dezvăluie cum a aflat că suferă de cancer! Primele semne i-au apărut în închisoare
Fostului premier al Republicii Moldova Vlad Filat, condamant anterior la 9 ani de închisoare și eliberat înainte de termen, pe motivul condițiilor proaste de detenție

Unul dintre cei mai populari maneliști, Jador renunță la muzică! „Simt că am nevoie să mă opresc”
Unul dintre cei mai cunoscuți maneliști, Jador, le-a transmis fanilor un mesaj emoționant pe rețelele de socializare, anunțând că a decis să ia o pauză

„Metodele de disciplinare” ale Marinei Cârnaț, în vizorul Ministerului: „Astfel de comportamente sunt inacceptabile”
După Avocatul Copilului și Ministerul Muncii și Protecției Sociale anunță că s-a autosesizat pe marginea declarațiior controversate făcute în spațiul public de mama a 10

Vlad Filat, poveste de dragoste cu avocata sa! Cuplul educă împreună un copil: „Ea a făcut închisoare cu mine”
Fostul premier al Republicii Moldova Vlad Filat, condamnat anterior la 9 ani de închisoare și eliberat înainte de termen, pe motivul condițiilor proaste de detenție

Andrei Spînu a slăbit 20 de kilograme, după ce a plecat de la guvernare! Fără dietă și Aloe Vera, iată secretul său!
Ex-ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu a trecut prin schimbări majore, după ce s-a retras de la guvernare și din Partidul Acțiune și Solidaritate. Afaceristul

„Barbie” acuzată că recurge la injecțiile pentru slăbit! Margot Robbie pierde kilograme peste noapte
Margot Robbie a atras toate privirile după ce a slăbit considerabil într-un timp scurt. Transformarea ei fizică a stârnit speculații și critici, iar unii susțin

Meghan Markle, la retreat cu 300 de femei! Cât vor plăti acestea pentru prezența ei?
După ce a încheiat contractul brandului său As Ever cu Netflix, Meghan Markle a decis să caute noi surse de venit. Ducesa de Sussex s-a

Chiria la Chișinău, scumpă chiar și pentru influencera Olga Manciu! „Nu pot să-mi permit, nu am amant bogat”
Influencera, experta în branding personal și speaker moțivațional, Olga Manciu a revenit în Republica Moldova după separarea de soțul ei, muzicianul Alexandru Manciu, care a

Taylor Swift a ajuns miliardară, dublându-și averea! Ce loc ocupă acum în topul Forbes?
Taylor Swift a reușit să își dubleze averea, ajungând la impresionanta sumă de 2 miliarde de dolari, consolidându-și poziția printre cele mai înstărite vedete din

Imagine îngrijorătoare cu Alla Pugaciova! Apare pentru prima dată sprijinindu-se de un baston
Cântăreața rusă Alla Pugaciova, în vârstă de 76 de ani, a fost surprinsă pentru prima dată în public sprijinindu-se de un baston. Apariția artistei a
Most Popular Stories