Moldova câștigă top-urile la București! Cine-i cel mai bun interpret, artistul anului și care-i cea mai bună piesă pop

Succes răsunător pentru artiștii din Republica Moldova la Premiile Muzicale Radio România 2026! Irina Rimes, The Motans și The Urs au fost printre vedetele serii, plecând acasă cu trofee importante pentru muzica lansată în 2025. Gala a avut loc pe 2 noiembrie, la Sala Radio din București, și a adunat unele dintre cele mai cunoscute nume ale industriei muzicale românești.

Evenimentul, prezentat de Irina Baianț și Adrian Nour, a desemnat câștigătorii celor 14 categorii, iar artiștii basarabeni au avut motive serioase de sărbătoare.

Irina Rimes a cucerit trofeul pentru „Cel mai bun cântec pop”, cu piesa „Să nu uiți cât te-am iubit”. Artista nu s-a mulțumit doar cu premiul, ci a urcat și pe scenă pentru a interpreta live melodia care i-a adus distincția.

Nici The Motans nu a plecat cu mâna goală! Artistul a fost desemnat „Cel mai bun interpret”, în timp ce The Urs a obținut unul dintre cele mai râvnite trofee ale galei, cel pentru „Artistul anului”.

Printre ceilalți mari câștigători ai serii s-au numărat Misha Miller și Alex Velea, recompensați pentru „Cântecul anului”, cu hitul „Bam Bam”. Lidia Buble a primit premiul pentru „Albumul anului”, grație materialului „Fragil”, iar Andia a fost desemnată „Cea mai bună interpretă”.

Un alt nume care s-a remarcat a fost Daria Lupi, câștigătoarea categoriei „Cel mai bun debut”.

Lista completă a câștigătorilor Premiilor Muzicale Radio România 2026:

  • Cel mai bun debut: Daria Lupi
  • Cel mai bun cântec pop: Irina Rimes – „Să nu uiți cât te-am iubit”
  • Cel mai bun cântec rock: Dora Gaitanovici – „Vând ploi”
  • Cel mai bun artist rock: Grimus
  • Cel mai bun artist folk: Cătălin Stepa
  • Cântecul anului: Misha Miller și Alex Velea – „Bam Bam”
  • Albumul anului: Lidia Buble – „Fragil”
  • Cea mai bună interpretă: Andia
  • Cel mai bun interpret: The Motans
  • Artistul anului: The Urs
  • Best Jazz: Ana Cristina Leonte
  • Best Alternative: Om la Lună
  • DJ-ul anului: Adrian Șaguna
  • Premiul Publicului: Alexia
  • Premiul de Excelență: Simona Strungaru

Premiul Publicului a fost decis pe baza voturilor exprimate de ascultători pe site-ul oficial al evenimentului, care au avut astfel ocazia să-și susțină favoriții.

Așadar, Republica Moldova are din nou motive de mândrie: trei dintre artiștii săi au demonstrat că talentul de peste Prut cucerește scena muzicală românească!

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion