Scandal în culisele show-ului Victoria’s Secret! Un fost „înger”, supărată foc că nu a fost invitată să defileze

Tensiuni în culisele Victoria’s Secret! Romee Strijd, fostul „înger” al celebrului brand de lenjerie intimă, este extrem de dezamăgită după ce a ratat șansa de a reveni pe podium. Modelul olandez a contestat public explicațiile companiei și spune că experiența a făcut-o să renunțe la orice viitor casting.

Reprezentanții Victoria’s Secret au declarat pentru Vanity Fair că modelul și echipa de casting au fost informate oficial pe 6 septembrie că procesul de selecție s-a încheiat în cazul ei. Romee a venit însă cu o replică neașteptată: „Atunci cum se face că am fost la casting pe 10 septembrie?”, a comentat ea pe Instagram.

Blondina, care a defilat pentru brand între 2014 și 2018, s-a pregătit toată vara pentru o posibilă revenire. Mamă a două fetițe, aceasta a mărturisit că a depus eforturi suplimentare pentru a se menține în formă, iar vestea refuzului a lovit-o puternic.

Dezamăgirea a fost atât de mare, încât Romee spune că nu mai vrea să participe la selecțiile viitoare ale brandului. „Nu-mi place cum s-a desfășurat întregul proces. Nu-mi place felul în care am fost tratată și mi-aș dori să păstrez amintirile frumoase”, a transmis modelul pe TikTok.

Între timp, prezentarea Victoria’s Secret de la Los Angeles a reunit nume sonore din lumea modei, printre care Adriana Lima și Alessandra Ambrosio. Pentru Romee Strijd, însă, revenirea pe podium s-a transformat într-o experiență amară.

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion