Excentricul cântăreț, Gabriel Nebunu face turul instituțiilor europene! Intră ca vizitator, dar vrea să se întoarcă deja ca artist. După concertul susținut la Strasbourg, interpretul a făcut o oprire la Consiliul Europei și la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, iar vizita. . .l-a inspirat. Atât de tare, încât și-a anunțat deja următoarea „misiune”.
Gabriel Nebunu vrea să cânte la tribuna CEDO piesa Je t’aime!
„După concertul pe care l-am avut la Strasbourg, am vizitat Consiliul Europei și CEDO! Mi-am promis că data viitoare, le cânt de la tribună! Je t’aime!
![]()
”, a scris Gabriel Nebunu pe rețelele de socializare.
Cu alte cuvinte, dacă prima vizită a fost una de documentare, la următoarea ar putea veni cu instrumental și microfon de artist.
Pe 27 septembrie 2026, Gabriel Nebunu a susținut un concert la Strasbourg, organizat la Centre Culturel Saint-Thomas, eveniment dedicat comunității moldovenești din Franța.
Nu este prima instituție internațională în care a ajuns Nebunu are deja ceva experiență la capitolul „obiective unde nu ajunge orice cântăreț”. În martie 2025, artistul a ajuns și la Organizația Națiunilor Unite, la New York, unde a avut acces inclusiv în sala Adunării Generale. Potrivit relatărilor despre vizită, a și interpretat un cântec dedicat Republicii Moldova în apropierea drapelului țării. Iar aventura europeană nu este chiar o premieră pentru el.
În 2025, Gabriel Nebunu a fost implicat în Caravana Europeană, proiect în care a mers prin mai multe regiuni ale Republicii Moldova alături de Zebra Show, pentru a transmite mesaje despre parcursul european printr-un format de divertisment. Mai mult, în mai 2025, cântărețul a fost primit la Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, unde s-a întâlnit cu ambasadorul UE de atunci, Jānis Mažeiks, care i-a mulțumit pentru implicarea în proiect. Iar în 2026, Gabriel Nebunu a urcat pe scena oficială a Zilei Europei de la Chișinău, în cadrul concertului „Europa ești TU!”, alături de artiști precum Minelli, Alternosfera și Lupii lui Calancea. Evenimentul a inclus și discursuri ale unor oficiali europeni și de stat.
Are și o decorație de stat în CV Dacă tot vorbim despre instituții și oficialități, Nebunu nu vine chiar cu mâna goală în fața Europei. În decembrie 2024, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a conferit medalia „Meritul Civic”. Decretul prezidențial precizează că distincția i-a fost acordată pentru contribuția la desfășurarea exercițiului democrației, promovarea valorilor naționale și europene prin artă și cultură și implicare civică activă.










