Îndrăgita artistă de peste Prut, Inna a încercat să se dinstreze în anonimat, alături de alți români, la Nibiru, cea mai nouă stațiune privată de divertisment și entertainment deschisă pe litoralul românesc, în județul Constanța. Cântăreața a încercat să se infiltreze în mulțimea de petrecăreți deghizându-se cât mai natural
Pentru a se plimba liniștită printre oameni, Inna a purtat o șapcă și o bandană legată la spate, astfel încât chipul să îi fie acoperit.
„M-am distrat puțin sub acoperire. Ei habar n-aveau”, a scris artista în descrierea fotografiilor publicate pe rețelele sociale.

INNA este una dintre cele mai apreciate artiste din România, cu o carieră solidă atât pe plan intern, cât și internațional. De la Turcia până în Statele Unite, fanii îi urmăresc concertele și cântă alături de ea hituri precum „Hot”, „Amazing” sau „Deja Vu”, piese care au contribuit decisiv la ascensiunea ei globală într-o perioadă în care muzica în limba engleză era mai puțin prezentă în România.
Puțini știu însă că numele de scenă nu este cel real. Într-un interviu acordat în urmă cu mai mulți ani, artista a dezvăluit că se numește Elena Alexandra Apostoleanu. Sub acest nume, și-a construit o carieră marcată de energie, ritm și o voce recognoscibilă, care au transformat-o într-un simbol al muzicii dance.









