La începutul acestui an, Consiliul local din Negureni, satul de baștină al actorului Emilian Crețu, a votat în unanimitate inițierea procesului de amalgamare voluntară cu șapte localități învecinate. Această mișcare a generat dispute aprinse în zonă, însă pe fundalul acestora, Emilian Crețu vine cu un îndemn îndrăzneț.
Amalgamarea cu Negureni nu toți au privit-o cu ochi buni. Primarul din Chițcanii Vechi și o parte din săteni preferă amalgamarea directă cu orașul Telenești, și nu cu Negureni, asta generând întruniri cu scandal și divergențe locale majore. Amalgamare voluntară a stârnit controverse și la Târșiței. Oamenii nu puteau să ajungă la un compromis asupra localității cu care să se unească.
În pofida tensiunilor care au existat, Emilian Crețu, cetățeanul de onoare al satului Negureni, care a asfaltat un drum cendral din sat, a sădit un parc, a dotat cu panouri solare școala din Negureni și a întreprins și alte acțiuni de caritate pentru localitate, vine cu un îndemn îndrăzneț către vecini: să se unească satul Negureni un număr cât mai mare de sate.
„Pistruieni, Ordășei, Brânzeni. Târșiței, Căzănești, Chițcani, Nucăreni, Codrul Nou, Țânțăreni, de ce să nu ne unim noi toți ca să fim o comunitate mult mai mare. De ce să ne unim să fim 5-6 mii de oameni, dacă putem fi 11 mii de oameni într-o comunitate frumoasă. Mai ales că din câte am înțeles eu mai mulți își doresc unirea cu Negureniul. Asta mă bucură, e bine, avem de câștigat toți dacă o să facem această comunitate. Dacă să ne unim, să ne unim frumos, să fim mulți și buni!”, a spus actorul.
La etapa actuală s-a dat startul oficial pentru elaborarea proiectului de decizie privind amalgamarea voluntară a UAT Nucăreni cu UAT Negureni, UAT Târșiței și UAT Chițcanii Vechi. Planul inițial al primarului din Negureni, Ion Popa era de a strânge 7 localități sub o singură umbrelă: Chițcanii Vechi, Târșiței, Ratuș, Verejeni, Țânțăreni, Nucăreni și Codrul Nou.









