Legendara trupă Metallica a concertat în această săptămână în România și a pregătit o surpriză pentru fanii vorbitori de română. Trupa a interpretat piesa „Cine ești tu oare” a formației Compact, în uralele celor zeci de mii de spectatori de pe Arena Națională. Fanii au apreciat omagiul adus muzicii românești, iar momentul a fost aplaudat îndelung, scrie antena3.
Nu este prima dată când Metallica a avut concert în România. Ultimul concert a fost pe 14 august 2019, însă trupa a mai venit la București și în 1999, 2008 și 2010. Ca de fiecare dată, atmosfera a fost una de neuitat pentru fanii acestei trupe legendare.
Fanii s-au încălzit cu Knocked Loose și Gojira, iar Metallica a început concertul în jurul orei 20:30.
Trupa Metallica a revenit pe Arena Naţională din Bucureşti pentru un show care face parte din turneul M72 World Tour. Turneul mondial M72, care a doborât recorduri, va continua pentru al patrulea an consecutiv, cu 16 concerte în Europa continentală şi Marea Britanie, în lunile mai, iunie şi iulie 2026.
Metallica a adus la Bucureşti o producţie spectaculoasă, cu o scenă circulară amplasată în mojlocul Arenei Naţionale. Scena de 360 de grade permite trupei să cânte înconjurată complet de public. Ecranele video imense, efectele pirotehnice sincronizate și iluminarea spectaculoasă transformă concertul într-o adevărată experiență muzicală.
În contextul concertului Metallica pe Arena Naţională, CNSAS a publicat miercuri o serie de informaţii despre modul în care Securitatea comunistă îi supraveghea pe tinerii „infectaţi” de muzica occidentală – în special pe rockeri, mai ales că dictatura lui Nicolae Ceauşescu privea cu suspiciune şi ostilitate orice influenţă străină asupra societăţii.
„În acele vremuri, nu aveai voie să asculţi ‘muzică occidentală’ nici în camera ta. Nu îţi permiteai să ieşi în evidenţă nici cu părul lung, nici cu hainele, cu atât mai puţin cu ideile. În cenuşiul an 1989, câţiva tineri metalişti din Iaşi au ajuns în atenţia Securităţii pentru că au avut curajul să iasă în evidenţă”, a transmis CNAS.









