Gabi Nebunu șterge nasul lui Nicolae Botgros și se laudă cu o nouă realizare! „De azi, oficial, cu legitimație”

Excentricul cântăreț de muzică populară, pe care nu-l are la inimă fostul deputat PAS, maestrul Nicolae Botgros, Gabriel Nebunu se laudă cu o realizare profesională importantă.

Tânărul extrem de solicitat ca interpret la nunți, deseori era desconsiderat ca artist, iar acum, Nebunu le șterge nasul celor care-l numeau clovn. Artistul a devenit oficial membru al Uniunii Muzicienilor din Moldova și a primit și o legitimație în acest sens.

 „Pentru cei care ziceau că-s clovn, ba că numai dansez, ba că-s măscărici, dacă comisia și directorul au decis că trebuie să fiu și eu membru înseamnă că am eu ceva cu muzica”, a spus cu satisfacție Nebunu.

Vedeți aici video integral:

Uniunea Muzicienilor din Moldova (UMM), înregistrată în 1998, este asociația obștească ce reunește muzicieni profesioniști (compozitori, interpreți, muzicologi) din Republica Moldova, având ca președinte pe Svetlana Bivol. Aceasta organizează evenimente majore, inclusiv Gala Excelenței Muzicale, promovând elitele culturii naționale.

Gabriel Nebunu a absolvit Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastic, specialitatea Management Artistic și facultatea de Drept la o universitate privată de la noi.

„Parcă intenționat găsește motive de ceartă!” Regizoarea lui Nebunu dezvăluie de ce i s-a interzis să cânte la Palatul

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion