Eminem, bunic pentru a doua oară! Fiica lui adoptivă a născut o fetiță. O povestea emoționantă i-a făcut familie

Fiica celebrului rapper american Eminem, Alaina Scott, a devenit mamă! Fata cea mare a artistului a adus pe lume primul său copil, o fetiță pe nume Scottie Marie, la vârsta de 32 de ani.

Alaina Scott a distribuit primele fotografii cu nou-născuta, îmbrăcată într-un body tricotat personalizat, cu numele ei, dar și imagini cu proaspăta familie.

„Inima mea în afara corpului. Ea este totul și chiar mai mult. Scottie Marie Moeller, născută pe 14.04.2026. Bine ai venit pe lume, dulce comoară. Scottie, în onoarea «surorilor Scott». Femeile care au dat acestui nume și vieții mele atât de multă semnificație. Sper ca ea să-i dea, la rândul ei, un sens propriu și să știe mereu cât de iubită este, de mama și tata, dar și de mătușile ei. Pentru soțul meu, nu-mi vine să cred că este a noastră. Îți mulțumesc că mi-ai oferit cel mai frumos dar din viața mea. Te iubesc la infinit”, a scris ea în descriere, prezentându-și fetița.

Eminem, pe numele său real Marshall Mathers, are trei fiice împreună cu fosta sa soție, Kim Scott — Alaina Marie, Hailie Jade și Stevie Laine, în vârstă de 23 de ani. Alaina este fiica biologică a surorii lui Kim, Dawn, iar artistul a adoptat-o legal la începutul anilor 2000, în contextul în care mama ei se confrunta cu probleme legate de consumul de droguri.

Rapperul a adoptat-o și pe Stevie în 2005, aceasta fiind fiica lui Kim și a fostului ei partener, Eric Hartter. Eminem a luat această decizie după ce s-a împăcat cu Kim. Artistul a devenit bunic pentru prima dată în aprilie, când Hailie Jade Scott a adus pe lume primul său copil, un băiat pe nume Elliot Marshall.

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion