Dorin Galben și Violeta Scrișu, prinși în forfota prenupțială: „Am ajuns la o altă etapă”

După mai bine de 10 ani de relație și doi ani de la logodnă, jurnalistul Dorin Galben și iubita lui, specialista în bunele maniere, Violeta Scrișu – se pregătesc pentru nuntă! Cuplul duce la bun final construcția casei lor comune și în paralel sunt prinși în forfota prenupțială.

Popularul intervievator a postat fotografii dintr-un salon cu rochii de mireasă și imediat după au fost la o degustare de torturi.

„Am ajuns la o altă etapă ftumoasă a vieții noastre”, a scris Dorin Galben

Logodnici s-au cunoscut datorită Academiei lui Moș Crăciun, organizație care recepționează anual scrisorile copiilor și are scopul de a valorifica și promova personajul sărbătorilor de iarnă Moș Crăciun!

„A fost dragoste la prima vedere. Sună filozofic și de poveste, dar ne-am cunoscut la Academia lui Moș Crăciun, unde activam atunci și eram responsabilă de mass-media, promovarea tuturor activităților și l-am invitat pe Dorin care lucra atunci la ziar, ca să scrie un articol. Am fost pur și simplu flatată de felul cum vorbește, era diferit de cum îmi imaginam eu bărbatul visurilor mele”, a spus Violeta într-un interviu.

Chiar dacă încă nu sunt căsătoriți, Dorin Galben și Violeta Scrișu au reușit să devină nași. Finii lor sunt Gabriela Cojocaru și Maxim Matveev. El – videograf și fotograf, iar ea – intermediar de marfă, cunoscută pentru activitatea sa în mediul online și cei 11 ani petrecuți în China.

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion