Cristiano Ronaldo a făcut public un tribut emoționant pentru tatăl său, Jose Dinis Aveiro, care a murit tragic la doar 52 de ani, în 2005. Fotbalistul portughez a postat pe Instagram o fotografie alături de familia sa, inclusiv cei cinci copii: Cristiano Jr., Alana, Mateo, Eva și Bella Esmeralda, dar și o imagine din tinerețe, cu el și tatăl său, transmite presa internațională.
În postarea care a adunat milioane de aprecieri, Ronaldo a scris: „De unde vin și pentru cine trăiesc. La mulți ani de Ziua Tatălui”. În unele țări din Europa, printre care și Portugalia, Ziua Tatălui se sărbătorește în 19 martie.

Jose Dinis Aveiro lucra la clubul local Andorinha din Madeira și se ocupa de tot ce ținea de echipament și avea grijă ca jucătorii să aibă tot ce le trebuia la antrenamente și meciuri.
Aveiro a fost cel care l-a încurajat pe fiul său să joace primul său meci de fotbal. La momentul morții sale, Ronaldo era abia la doi ani de la debutul la Manchester United, fără să știe ce succes uriaș îl aștepta în carieră.
Superstarul portughez a recunoscut că a avut o relație complicată cu tatăl său, în mare parte din cauza faptul că acesta era alcoolic. Într-un interviu pentru Piers Morgan în 2019, Ronaldo a mărturisit că nu și-a cunoscut tatăl pe deplin: „Nu am avut niciodată o conversație normală cu el. A fost greu”.
Durerea l-a afectat atât de mult încât nu a putut să participe la funeraliile starului Liverpool, Diego Jota, vara trecută, deși era căpitanul echipei Portugaliei. „După ce tatăl meu a murit, nu am mai mers niciodată la un cimitir”, i-a spus portughezul jurnalistului.
Sora lui Ronaldo, Katia Aveiro, a povestit într-o postare pe Instagram cum după moartea tatălui lor, în 2005, mormintele familiei au fost deteriorate de curioși și presă: „A fost o tragedie de nedescris. În haosul acela, nu am putut pleca cu demnitate. Durerea a fost insuportabilă”.
La doar 20 de ani, Ronaldo lucra sub conducerea legendarului Sir Alex Ferguson la Manchester United și își amintește gestul pe care managerul său l-a făcut înainte de moartea tatălui său.
„Probabil că el nu-și mai amintește, dar o să povestesc pentru că e o poveste frumoasă”, a relatat Ronaldo într-un interviu.
„Într-o zi, tatăl meu era în spital, iar eu eram foarte trist, cu moralul la pământ. Am vorbit cu el și mi-a spus: «Cristiano, du-te acolo pentru două sau trei zile». Urmau meciuri dificile și eu eram un jucător cheie în acel moment. Mi-a spus: «Va fi greu pentru că avem meciuri dificile, dar îți înțeleg situația și te voi lăsa (pe tușă) ca să poți merge să-ți vezi tatăl». Pentru mine, acestea sunt cele mai importante lucruri, în afară de a câștiga Liga Campionilor, de a câștiga Premier League, de a câștiga cupe și alte trofee. Așa că trebuie să-i fiu recunoscător, pentru că ceea ce mi-a spus, a făcut întotdeauna. Trebuie să apreciez asta”, a povestit fotbalistul.
Cristiano Ronaldo și-a pierdut tatăl, José Dinis Aveiro, pe 6 septembrie 2005, din cauza insuficienței hepatice. Moartea sa a fost cauzată de probleme grave de sănătate rezultate din consumul îndelungat de alcool.










