Consiliera PAS în comunicare, agresată de fostul logodnic? Nicolina Bucătaru apare cu vânătaie și telefonul spart

Nicolinei Bucătaru, o tânără cu 112.000 de urmăritori pe Instagram, care acum câteva luni a început să posteze din Parlament, unde pare că își desfășura activitatea, dar fără a-și schimba stilul obișnuit de conținut a trecut printr-o experiență traumatizantă. Aceasta s-a despărțit de cel de-al doilea logodnic și se pare că nu în cel mai pașnic mod.

Nicolina a postat un video pe rețelele de socializare, cu imagini din timpul relației și din momentul despărțirii. Aceasta apare plângând, cu o vânătaie la ochi  și cu ecranul telefonului făcut țândări, semn al unei lovituri puternice. „Trebuia să gândesc cu capul”, a scris ea în limba rusă. Tânăra nu a oferit alte explicații.

Instagram bloggerița a fost cerută de două ori de mireasă, dar la căsătorie așa și nu s-a ajuns. Tânăra a anunțat recent, ca printre altele, că și a doua logodnă nu a fost cu succes. Nicolina l-a ascuns de internauții pe cel de-al doilea logodnic, probabil influențată de superstiții. Dar nici în tăcere, relația nu a ținut.

Influencera preferă să nu ofere prea multe detalii din viața personală, așa că și subiectul logodnei rupte a fost rapid închis.

Amintim că în cazul primei logodne, din 2023, Nicolina a aflat că a fost înșelată. Fapta a ieșit la iveală după ce au fost într-o vacanță de poveste în Maldive.

 „S-a întâmplat foarte brusc, eu aveam o serie de suspiciuni. Am eu chestia asta că am intuiția foarte bună și când m-am convins de chestia asta, am plecat. Și am avut și dovezi în situația respectivă. Deci, în seara când am aflat totul, l-am sunat și i-am spus că am aflat, el nu a mai revenit acasă, mi-am luat lucrurile și am plecat

Nu e prima dată când logodnicul ei a călcat pe picior greșit.

„Prima oară am fost înșelată, jumătate de an am stat singură, după care el a revenit din nou și de data asta istoria s-a repetat, am călcat pe aceeași greblă de două ori”.

A doua logodnă ruptă pentru consiliera PAS în comunicare, Nicolina Bucătaru! Primul a înșelat-o, ce s-a întâmplat acum?

Noutăți

Exclusiv

Vedete

Sărăcie

Video

Spion